Aceasta reprezintă a doua întâlnire națională din cadrul proiectului „CiNE contează pe Tine”, implementat de Asociația Elevilor Mehedințeni în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor și Ministerul Educației Naționale şi co-finanţat prin Programul Tineret în Acțiune, acțiunea 5.1 - Întâlniri ale tinerilor cu responsabili ai politicilor de tineret.
Prima activitate din cadrul proiectului a fost reprezentată de Seminarul Național de Instruire al Secretarilor Consiliilor Județene ale Elevilor, care a avut loc în luna februarie 2014. Derularea acțiunilor de identificare și centralizare a situațiilor elevilor cu deficiențe de adaptare a constituit etapa premergătoare întâlnirii președinților Consiliilor Județene ale Elevilor. Identificarea problemelor cu care se confruntă elevii din România a fost realizată prin intermediul chestionarelor distribuite în întreaga țară, la nivel național fiind completate și centralizate aproximativ 32000 de chestionare.
Pe baza centralizărilor, fiecare Consiliu Județean al Elevilor a identificat cele mai întâlnite trei probleme cu care se confruntă elevii, acestea fiind absenteismul frecvent, problemele economice și problemele familiale, elevii manifestându-și dorința de a avea acces la mai multe informații și de a fi incluși în diferite programe de formare personală și profesională. Acest eveniment a fost completat ulterior de organizarea unei Cafenele Publice, prin intermediul cărora au fost dezbătute și diseminate rezultatele analizei realizate.
Consiliul Şcolar al Elevilor de la Colegiul Naţional "Unirea" Focşani a fost reprezentat de către Tudor Codrin Bostan, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor şi al Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea, acesta implicându-se activ în atelierele de lucru din cadrul proiectului și la diseminarea rezultatelor din județul Vrancea şi Colegiul Naţional "Unirea" Focşani. Participanții la Seminarul Național al Președinților au realizat, pe baza acestor statistici, o strategie de intervenție adaptată la fiecare județ care va fi implementată la nivel național până în cea de-a treia activitate a proiectului – Seminarul Național al Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor.
Tot în cadrul întâlnirii președinților Consiliilor Județene ale Elevilor au avut loc sesiuni de training susținute de profesorii formatori ai Consiliului Național al Elevilor, ateliere care s-au axat pe team-building, pe analiza chestionarelor completate și pe elaborarea strategiei de intervenție a Consiliului Național al Elevilor.
Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, urmăreşte identificarea grupurilor vulnerabile de elevi care nu au acces la mediul nonformal și implicarea acestora în activități care să corespundă nevoilor de dezvoltare personală.