miercuri, 25 ianuarie 2012

Membrii CȘE s-au întâlnit cu președintele CNE

Membrii Consiliului Școlar al Elevilor, elevi ai Colegiului Național „Unirea”, membrii Consiliului Județean al Elevilor Vrancea s-au întâlnit pe 24 ianuarie 2012 cu președintele Consiliului Național al Elevilor, Andrei Bogdan Petre.


Evenimentul a început în jurul orei 14:30, în sala de festivități a Colegiului Național „Unirea”. Președintele Consiliului Național al Elevilor a fost prezent la eveniment, fiind invitat de conducerea Consiliului Școlar al Elevilor și a Colegiului Național „Unirea”.

În cadrul acestei întruniri a fost prezentată poziția Consiliului Național al Elevilor cu privire la dreptul de vot la 16 ani, strategia de dezvoltare a CNE, s-a discutat pe tema relației dintre Consiliul Școlar la Elevilor și conducerea liceelor, despre implicarea elevilor în activităților desfășurate, despre scopul Consiliului Elevilor și nu numai.

De asemenea, participanții au putut adresa întrebări, și-au putut exprima opiniile în legătură cu subiectele discutate și au putut cere ajutor în legătură cu problemele pe care le întâmpină.

Activitatea a continuat cu o prezentare a platformei Consiliului Național al Elevilor, Wedu.ro, prezentare făcută de Doru Ștefănescu, în urma căreia participanții au putut descoperi beneficiile și utilitatea acestei platforme.

Deschiderea Clubului de Fotografie

Ziua de 24 ianuarie a debutat pentru membrii Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”, Focșani, cu pregătirea expoziției de fotografie.

Ne-am bucurat de un răspuns foarte bun dat de elevii liceului acestei inițiative, aproximativ 20 de elevi răspunzând afirmativ acesteia și aducând creații proprii pentru expoziția din holul principal al liceului. Dorim să le mulțumim, cu această ocazie, tuturor celor ce au trimis fotografii și, de asemenea, elevilor care au venit la lansarea clubului de fotografie. O parte din fotografiile trimise ( au fost trimise, în total, 65 de fotografii ) se pot vedea în poza de mai jos.

Începând cu ora 9:00, în Aula „Mihai Eminescu” a Colegiului Național „Unirea”, elevii pasionați de fotografie și nu numai s-au adunat pentru a participa la deschiderea unui nou club în cadrul liceului, Clubul de Fotografie, acesta fiind un proiect al Consiliului Școlar al Elevilor.

După o prezentare a acestui proiect realizată de Alexandra Voicu, președintele Consiliului Școlar al Elevilor, a urmat un filmuleț de introducere realizat de Amalia Giurgea și Mădălin Blidaru. După acest moment, Doru Ștefănescu, invitat special al acestui eveniment, a susținut un discurs, amintind experiențele sale avute în acest domeniu și încurajând elevii. Ultimele cuvinte au aparținut doamnei profesoare Sîrbu Angela, coordonator al Consiliului Școlar al Elevilor, precizând că inițiativa se va bucura de câteva surprize.
În urma primei întâlniri, a fost creat un grup de discuții pe Facebook, deschis tuturor pasionaților de fotografie și tuturor doritorilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”. Dacă doriți să faceți parte din acest grup, vă rugăm să contactați membrii Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor.
De asemenea, Clubul de Fotografie este deschis tuturor elevilor uniriști.

În curând vom reveni cu mai multe detalii privind funcționarea acestui club!




sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Activitatea Consiliului Școlar al Elevilor cu ocazia zilei de 24 ianuarie

Pe data de 24 ianuarie, cu ocazia celebrării a 146 de ani de la înființarea Colegiului Național „Unirea” și  a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, Consiliul Școlar al Elevilor va desfășura următoarele activități:

  • Lansarea Clubului de Fotografie și Grafică - începând cu ora 9:00, toți uniriștii interesați sunt așteptați să participe la activitate;
  • Întâlnirea cu președintele Consiliului Național al Elevilor, Andrei Bogdan Petre, începând cu ora 14:00, în Aula „Mihai Eminescu” a liceului. În cadrul acestui eveniment va fi prezentată și activitatea desfășurată de Consiliul Școlar al Elevilor.
  • Expoziția de fotografie. ( detalii )
La aceste activități au fost invitați și membrii Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Informații utile privind expoziția de fotografie

După cum am anunțat într-un articol precendent, pe 24 ianuarie 2012, la Colegiul Național „Unirea” va fi lansat un club de fotografie. Denumirea acestuia, pentru cei interesați, va fi stabilită în primele întruniri.

Până atunci, voi puncta mai jos câteva detalii în legătură cu expoziția de fotografie ( Dacă sunteți în căutarea unor detalii în legătură cu întreg proiectul, veți găsi un fișier aici ).

Condițiile care trebuie respectate pentru expoziția de fotografie:
  • lucrările trebuie predate membrilor Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor ( Mădălin Blidaru, Florentina Terțiu, Alexandra Voicu, Ioana Manole, Magda Decuseară, Vanessa Sava, Alexandra Pancă, Valentina Tănase, Mirela Costache, Mădălina Blîndu) sau șefilor de clasă care, la rândul lor, le vor preda celor enumerați mai sus până pe 22 ianuarie, inclusiv;
  • trebuie aduse în format printat pe o foaie A4 - ce va include fotografia, numele autorului și titlul lucrări;
  • tema este la alegere;
  • fiecare persoană interesantă va aduce maxim 3 fotografii.
Clubul de fotografie este deschis tuturor elevilor uniriști. De asemenea, cei ce vor trimite fotografii vor deveni membri.

Dacă aveți întrebări în legătură cu expoziția de fotografie sau cu lansarea clubului, nu ezitați.

O zi bună!

marți, 17 ianuarie 2012

Deschiderea Clubului de Fotografie

Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea” realizează în cadrul liceului un Club de fotografie, un mod prin care elevii pasionați de fotografie se vor putea întâlni să își împărtășească cunoștințele și să învețe lucruri noi. În cadrul acestui club se vor organiza expoziții și se va încuraja elevii pentru a participa la concursuri.

Marți, 24 ianuarie, va avea loc deschiderea acestui club în cadrul Colegiului Național „Unirea”, unde vor putea participa toți elevii de la clasa a V-a până la clasa a XII –a. Lansarea clubului de fotografie va fi precedată de o expoziție în care elevii Colegiului Național „Unirea” își vor putea trimite lucrărie, printate, în format A4, pentru a putea face parte dintr-o expoziție cu ocazia Zilelor Colegiului Național „Unirea”.

Toți cei ce vor trimite lucrări vor deveni membri ai clubului. Orice elev din cadrul Colegiului Național „Unirea” va putea lua parte la prezentările realizate prin intermediul acestui club și se va putea înscrie pentru a deveni membru.


Costache Mirela Florentina
Departamentul de Mobilitate, Informare, Formare, Consiliere
Consiliului Școlar al Elevilor - Colegiul Național „Unirea”