vineri, 31 mai 2013

Prima activitate realizată de Consiliul Școlar al Elevilor Junior

 În data de 31 mai, Consiliul Școlar al Elevilor Junior de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani a organizat un treasure hunt pentru elevii de gimnaziu, cu scopul de a sărbători Ziua Internațională a Copilului.

Astfel au fost făcute cinci echipe din câte cinci elevi, iar acestea au trebuit să urmărească indiciile, pentru a ajunge la „comoară”, care a constat într-o cutie de Raffaello. Bineînțeles că pentru a primi următorul indiciu, fiecare echipă a trebuit să treacă de anumite probe, de exemplu să cânte o melodie sau să numească o personalitate românească.

Activitatea s-a încheiat abia după ce toate echipele au trecut de fiecare probă și au ajuns în punctul final. De asemenea, putem spune că participanții au fost foarte mulțumiți de treasure hunt-ul ce a avut loc, mai ales că a fost organizat de structura care îi reprezintă, astfel asigurându-se și o promovare la nivelul Consiliului Școlar al Elevilor Junior.




În concluzie, sperăm ca CȘE Junior să organizeze în continuare activități care să aibă din ce în ce mai mult impact, atât în rândul elevilor de gimnaziu cât și în cadrul Colegiului Național "Unirea".

joi, 30 mai 2013

CŞE Junior are propria siglă

În data de 30 mai, președinta CȘE Junior, Giulia Nazarie, împreună cu fosta ei contracandidată, Cora Oprea, au realizat emblema Consiliului Școlar al Elevilor Junior.



Pe lângă asta, președinta Consiliului Școlar al Elevilor Junior, alături de restul Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor, au planificat activitățile ce vor avea loc vineri, 31 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.  Astfel, începând cu ora 9:30 va avea loc un Treasure Hunt în cadrul Colegiului Național "Unirea" Focșani, iar de la ora 12:30 vor fi organizate diverse jocuri pentru elevii de V-VIII.

În concluzie organizația nou înființată începe să se dezvolte, căpătând din ce în ce mai multă credibilitate în rândul elevilor.

miercuri, 29 mai 2013

The Eastern Eagles, a doua echipă finalistă a concursului naţional "Europa mai aproape de CNE", având un membru din cadrul Colegiului Național "Unirea"

Echipa "The Eastern Eagles" este una dintre cele 22 de echipe finaliste în cadrul concursului național "Europa mai aproape de CNE". Aceasta este formată din Cristian Gîrneață - președinte al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, Cătălina Marcu - vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea și Codrin Bostan - director al Departamentului de Mobilitate, Informare, Formare și Consiliere din cadrul Consiliului Județean al Elevilor Vrancea şi vicepreşedinte în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Naţional "Unirea" Focşani.

În cadrul acestui proiect, ne-am propus să ne îndeplinim două mari obiective, anume cel de a promova valorile europene și cetățenia activă, și cel de a face o afacere socială ce are ca scop promovarea obiectivelor cu potențial turistic, a tradițiilor și obiceiurilor din județul Vrancea.

Detalii cu privire la proiectul nostru găsiţi accesând link-ul blogg-ului de campanie sau urmărind în continuare http://csecnu.blogspot.ro/.

marți, 28 mai 2013

O echipă de la CNU în etapa finală a concursului Micul Antreprenor

Echipa formată din Mădălin Blidaru, Valentina Tănase, Codrin Bostan, Mirela Costache și Alexandra Argatu a fost selectată pentru a-și prezenta afacerea în cadrul târgului antreprenorial ce va fi organizat în perioada 7-9 iunie 2013 la Slobozia, jud. Ialomița.

 Despre proiect (detalii Wedu - link 1, link 2)
Scopul principal al proiectului nostru este imbunătăţirea mediului antreprenorial prin educarea elevilor cu privire la ce înseamnă, ce presupune şi la modul în care poate fi pusă în practică o idee antreprenorială.
          Ce urmarim noi?
1. Punerea in valoare a creativitatii elevilor antreprenori intr-un mod practic!
2. Expunerea si prezentarea ideilor antreprenoriale intr-un cadru adecvat!
Totodata dorim promovarea unor idei de afaceri originale, de calitate, cu impact asupra “cumparatorilor”, o buna organizare, spirit de echipa, integritate si sustenabilitatea prezentarii in fata juriului.
Echipele din judetele participante isi vor expune la casutele din centrul orasului gama de produse sau servicii, folosindu-se de orice mijloc de promovare a acesteia. Echipele participante trebuie sa fie formate din 5 elevi coordonati de un cadru didactic al unitatii de invatamant din care provin.

Grupul Informal Impuls, finalist al concursului „Europa mai aproape de CNE”


Grupul Informal Impuls, formată din Maria Iacob, Vanessa Sava și Mădălin Blidaru, a ajuns pentru al doilea an consecutiv în faza de implementare a proiectelor din competiția națională „Europa mai aproape de CNE”, fiind una dintre cele 22 echipe calificate.

În perioada imediată, vor fi organizate o serie de acțiuni ce au ca scop promovarea cetățeniei active, a valorilor europene și a antreprenoriatului în rândul elevilor vrânceni și, mai ales, ai Colegiului Național „Unirea” Focșani.

Puteți urmări știrile și anunțurile cu privire la ceea ce se întâmplă în cadrul proiectului „Împreună suntem Europa” prin intermediului blogului de campanie - http://impuls.blidaru.net - sau a paginii Facebook - link.