În urma desfășurării Atelierului de Handmade și a Târgului de Handmade, două activități ale Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea Focșani, Consiliul Școlar al Elevilor organizează o activitate de caritate din fondurile obținute în urma vânzării produselor realizate de elevi și a spectacolului de Crăciun.
Membrii Consiliului Școlar al Elevilor, alături de câțiva voluntari, au achiziționat sâmbătă, 17 decembrie 2011, produse, având ca scop realizarea unor cadouri pentru elevii din clasele I-IV a școlii din satul Boțârlău, comuna Vulturu. Aceștia vor aduce o părticică din spiritul Crăciunului în inimile celor mici.
Deplasarea reprezentanților elevilor uniriști va avea loc luni, 19 decembrie 2011, începând cu ora 10:00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu