Consiliul Școlar al Elevilor desfășoară în aceste momente un
proiect cu ocazia zilei de Dragobete. Astfel, toți elevii din cadrul Colegiului
Național „Unirea” pot lăsa mesaje în urna din holul principal al liceului.
Pe 24 ianuarie, mesajele de dragoste din urnă vor ajunge la
persoanele cărora le sunt destinate. Mesagerii Consiliului Școlar al Elevilor
vor avea grijă ca bilețele cu mesaje să fie înmânate destinatarilor.
Elevii Colegiului Național „Unirea” pot depune mesajele în
urnă până pe 23 februarie 2012 inclusiv. Tot ce trebuie să faceți este să compuneți un
mesaj, să îl introduceți în urnă, iar în ziua de Dragobete destinatarul îl va
primi (desigur, dacă ați scris clasa și numele destinatarului pe bilet ).
Această activitate este organizată pentru a doua oară de
către Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”,
prima dată ideea fiind pusă în practică în anul precedent. Aceasta are ca scop
implicarea unui număr cât mai mare de elevi în activitățile CȘE-ului și
oferirea unei modalități ieșite din comun pentru transmiterea sentimentelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu